luni, 17 septembrie 2012

Ziua Dariei Luca la Arenele de Joacă "JUNIOR"



duminică, 16 septembrie 2012



La împlinirea celor 4 anişori, " victorioasa " Daria Luca şi-a sărbătorit ziua de naştere duminică, 16 septembrie 2012, la cel mai mare spaţiu de joacă din Târgovişte, Arenele de Joacă JUNIOR!
Colegii din " Clubul Victorioşilor ", prietenii, rudele, părinţii şi bunicii ( din Dâmboviţa şi Ardeal ) au petrecut alături de Daria şi i-au făcut ziua frumoasă prin intermediul petrecerii de trei ore realizată de actorii Teatrului " JUNIOR " !
La mulţi ani, Daria!









sâmbătă, 8 septembrie 2012

Petrecerea MEDEEI la Arenele JUNIOR





   Sâmbătă, 08 septembrie, de la orele 17,oo, Arenele JUNIOR din Târgovişte au găzduit petrecerea prilejuită de împlinirea a 6 ani ai Medeei Melinte. Invitaţi mulţi şi frumoşi la chip şi la suflet, distracţie pe cinste şi multă bucurie, acestea au fost coordonatele principale ale serii. Colegii din "Clubul Victorioşilor" au lipsit, împreună cu sărbătorita aproximativ trei sferturi de oră, pentru că au fost în direct la Columna Tv, la emisiunea "Daiana şi invitaţii săi". Medeea a cântat "Alunelu", iar grupul a interpretat două melodii. Invitaţilor nu le mai venea să plece acasă după mai bine de patru ore de sărbătoare deosebită. Încă o dată, LA MULŢI ANI, MEDEEA şi MULT BINE ÎNTREGII TALE FAMILII!!!

marți, 21 august 2012

Arenele JUNIOR îşi reiau activitatea la sediu

   După o vacanţă petrecută mai mult în deplasări, Arenele JUNIOR revin acasă, la etajul I al Casei Sindicatelor din Târgovişte. Cu noutăţi şi cu elemente surpriză, Arenele JUNIOR îşi vor rechema prietenii la joacă şi la multă bucurie. Prima petrecere din noul sezon va avea loc duminică, 26 august şi va fi a Ralucăi, care împlineşte minunata vârstă de 7 ani, Despre noutăţile de la Arenele JUNIOR şi despre primele petreceri de grup vă vom povesti peste numai câteva zile. Vă aşteptăm!!!

joi, 16 august 2012

Arenele JUNIOR - acesta este numele nostru după rebranduire!

   Ne aflăm în plină campanie de rebranduire a spaţiului nostru de joacă şi a deplasărilor pe care le realizăm cu varianta mobilă în întreaga ţară. Şi pentru că deja se subînţelege că suntem arene destinate sesiunilor de joacă şi de bună dispoziţie, ne vom intitula de acum simplu: Arenele JUNIOR. Motto-ul rămâne acelaşi: "Numai joacă-n capul nostru!". După rebranding urmează o campanie de dezvoltare a spaţiului de joacă stabil din Târgovişte şi a Arenelor Mobile. Despre toate acestea vă vom informa în timp util.

duminică, 8 iulie 2012

"Ursitoarele" de la Arenele JUNIOR la botezul MARIEI ALEXIA





Echipa " de şoc" de la Arenele de Joacă JUNIOR ( Cristona, Georgiana, Iuliana, Viorica, Pedro şi Victor ) a "descins" duminică, 8 iulie, la Căminul Cultural din Ocniţa ( jud. Dâmboviţa ), la petrecerea de botez a micuţei MARIA ALEXIA. Părinţii, MARINEALA şi DRAGOŞ şi naşii, MARIA şi VIOREL au dat o petrecere minunată, la care au participat foarte mulţi prieteni. "Ursiteorele" au avut un program urmărit cu mare interes, iar apoi, Victor Mihalache a realizat un program special, muzical şi de animaţie, iar Iuliana, Georgiana şi Cristina au dansat. Mica prinţesă MARIA ALEXIA s-a simţit foarte bine şi a pozat ca o veritabilă vedetă. La mulţi ani!

joi, 21 iunie 2012

Continuă petrecerile de sfârşit de an şcolar la Arenele de Joacă JUNIOR



   După cele două clase I de la Liceul de Arte "Bălaşa Doamna", după Grădiniţa 10 din Târgovişte, iată că a fost rândul "provinciei" astăzi, 21 iunie să petreacă sfârşitul de an şcolar la Arenele de Joacă JUNIOR. Micuţii de la grădiniţa din Voineşti. conduşi de doamna educatoare Gălie, au trăit zeci de minute de încţntare. S-au jucat, au cântat, au dansat, au fost pictaţi pe feţişoare...Totul a fost minunat. Mâine este rândul componenţilor "Clubului Victorioşilor" să facă petrecerea de final de an şcolar ( la Şcoala Micilor Vedete! ). Vom reveni cu amănunte!